SOCIAL MEDIA

Fișe gratuite de scris pentru copii:
Descarcă alfabetul LAMY abc

Când un copil începe să scrie, primul lucru la care ne gândim este, de obicei, stiloul sau creionul, apoi un caiet cu pătrățele mai mari, poate unul cu liniatură specială. Dar scrisul, după părerea mea, nu se învață doar cu un instrument bun. Se învață prin exercițiu. Prin repetiție. Prin acele zeci și sute de încercări în care o literă nu seamănă deloc cu ceea ce ar trebui să fie și, câteva zile mai târziu, începe dintr-o dată să arate… bine.

De aceea mi-a plăcut foarte mult să descopăr că LAMY are, pe lângă stiloul abc, și materiale gratuite pentru învățarea scrisului.

LAMY Schreiblern-ABC

LAMY are o întreagă secțiune dedicată învățării scrisului, iar unul dintre materialele oferite este LAMY Schreiblern-ABC.

Este un fișier cu alfabetul care poate fi printat, colorat și apoi folosit ca material de lucru sau chiar decorat și pus la vedere. Copiii învață foarte mult prin repetare și asociere vizuală, iar un alfabet pe care îl văd zilnic poate deveni, în timp, familiar.

Fișele ABC pentru exersarea scrisului

Pe lângă alfabet există și ABC Übungsblätter, adică fișe de exerciții. Și aceasta este partea care mi se pare cea mai utilă pentru părinți.

Fișele includ:

  • exerciții de trasare și de scriere pentru fiecare literă;

  • indicații pentru scrisul de tipar;

  • indicații pentru scrisul de mână;

  • propoziții pentru exersat.

Cu alte cuvinte, nu primești doar o pagină cu „A A A A A”. Există o progresie: începi cu mișcarea, continui cu litera, apoi cuvintele, apoi propozițiile. Și dacă mă întrebați pe mine, exact așa ar trebui să arate un material de învățare. Nu să-i ceri copilului să facă perfect din prima ceva ce nu a mai făcut niciodată.

Un poster A2 din fișele de exerciții

Mai există un detaliu simpatic. LAMY spune că fișele pot fi tipărite față-verso și apoi unite pentru a forma un poster cu litere de dimensiunea A2. Pentru asta, ei oferă chiar și o instrucțiune separată de asamblare.


Mi se pare genul de proiect pe care îl poți face împreună cu copilul.

Tipăriți.

Decupați, dacă este cazul.

Lipiți.

Colorați.

Și, la final, aveți un alfabet făcut chiar de voi.

Nu este doar un exercițiu de scriere.

Devine o activitate.

Sunt fișele în limba română?

Din materialele oficiale LAMY pe care le-am găsit, nu există o versiune în limba română.
Și nici nu am găsit o versiune oficială separată în limba engleză a acestor fișe. Dar le-am scris și aștept răspunsul lor dacă sunt de acord să refac fișierele și să le adaptez pentru limba română sau măcar pentru engleză, așa că ține-mi pumni strânși să primesc un răspuns afirmativ și să mă apuc cât mai curând de treabă. ;) 

Pagina LAMY are o versiune în engleză intitulată „Learn to write”, dar materialele sunt prezentate sub denumirile germane LAMY Schreiblern-ABC și ABC Übungsblätter, iar conținutul exercițiilor este destinat sistemului german de învățare a scrisului. Așadar, dacă le descărcați pentru un copil din România, este bine să știți dinainte: fișele nu sunt în română.

Pentru exercițiile de trasare și formare a literelor, acest lucru nu reprezintă o problemă pentru că folosim aceleași litere. Pentru partea de cuvinte și propoziții, însă, va trebui să adaptați exercițiile. Și, sincer, cred că aici avem o oportunitate foarte bună pentru părinții români. Putem păstra exercițiul de scriere, dar înlocui cuvintele germane cu unele românești.

Cum le-am folosit eu acasă? 

In primul rand nu le-am transformat in exerciții  ca temă obligatorie. Nu am spus: „Hai, acum trebuie să scrii trei pagini.” Pentru că stiu ca există șanse foarte mari ca după două pagini copilul să înceapă să urască atât stiloul, cât și litera A.

Am ales o singură literă și am început cu câteva minute: mai întâi formele, apoi litera, alfabetul și am introdus cuvinte ușoare din literele învățate. Poimâine o repetăm pe cea de ieri. Ideea este că nu trebuie să terminăm alfabetul într-o săptămână. Scrisul este o deprindere care se construiește în timp.

Fișele sunt una dintre părți. Stiloul este cealaltă parte.

LAMY abc a fost creat special pentru această perioadă în care copilul își formează deprinderile de scriere. Are corp din arțar, grip ergonomic și anti-alunecare și o peniță din oțel lustruit. Dar ce e bine să țineți minte: nu este obligatoriu să aveți un LAMY abc pentru a învăța cu copilul vostru alfabetul cu aceste fișiere; puteți folosi orice stilou sau pix, chiar și un creion. 

Pentru stângaci

Dacă aveți un copil stângaci, verificați penița înainte de cumpărare. LAMY abc este disponibil și în varianta LH, destinată stângacilor. Nu aș considera asta un detaliu minor. Când înveți să scrii, fiecare mică diferență contează: poziția mâinii, unghiul stiloului, direcția în care împingi sau tragi instrumentul. Un stilou care ține cont de aceste diferențe poate face procesul de scriere și învățare a scrierii mai confortabil.

De unde descărcăm materialele?

LAMY pune materialele pe pagina oficială dedicată învățării scrisului: acolo veți găsi LAMY Schreiblern-ABC, ABC Übungsblätter, instrucțiunile pentru asamblarea posterului. Instrucțiunile sunt în imagini intuitive, deci nu vă speriați și nu renunțați înainte de a le vedea și a le da o șansă.

Dacă vreți să folosiți pagina în engleză:

Eu aș păstra însă în articol linkul către pagina germană, pentru că acolo sunt prezentate explicit materialele și butoanele de descărcare.

De ce îmi plac astfel de materiale?

Pentru că nu transformă scrisul într-o obligație, ci într-o activitate/joacă.

Poți să printezi o fișă, să alegi o culoare, să exersezi o literă, să scrii un cuvânt, să desenezi ceva care începe cu litera respectivă. Și, înainte să-ți dai seama, copilul a scris o pagină întreagă fără să simtă că „a făcut teme”, cred că aici este secretul învățăturii, nu presiunea, frica sau stresul.

Copiii nu trebuie să iubească neapărat scrisul din prima, dar putem face astfel încât să nu îl urască. Putem să le dăm instrumente bune. Putem să le dăm din timpul nostru și le putem oferi răbdare și înțelegere, putem să le dăm spațiu să greșească și putem să le arătăm că scrisul nu este doar ceva ce trebuie învățat pentru școală. Este ceva ce vor avea cu ei toată viața. In plus creem amintiri frumoase pentru ei si noi. ;) 

Iar fișele sunt doar începutul

Poate că peste câțiva ani, copilul nu își va mai aminti exact cum arăta fișa cu litera A sau poate nu își va mai aminti nici ce stilou folosea, dar va ști să scrie. Va putea să lase un bilet pe frigider, să scrie o felicitare, să își facă o listă (da, știu, există telefoane, sute de aplicații), să țină un jurnal, să scrie o poveste.

Într-o lume în care din ce în ce mai multe lucruri sunt făcute pe tastatură sau pe ecran, mi se pare cu atât mai frumos să păstrăm și această formă veche, simplă și atât de personală de comunicare.

Un stilou. O foaie. Câteva litere. Și un copil care descoperă, încet, că poate transforma niște semne pe hârtie în cuvinte. 

Link-urile pentru a descarca si printa fisele de activitate:

  • Pe fiecare pagina este o litera, dați  click aici
  • Fișierul carte: aici veți găsi toate literele alfabetului, desene de colorat și paginile pe care le puteți transforma în afișe; dați click aici.
  • Aici găsiți instrucțiunile despre cum să faceți din 4 pagini A4 un afiș mare pe care să îl lipiți în camera copilului; dați click aici. Cu aceste de exemplu pentru inceput alegeti litera cu care incepe numele copilului si transformati-o intrun afisi, nu uitati in joaca copii descopera lumea ;) 
♥♥♥
inkentropy
by Gabriella

De ce recomand LAMY abc:
De la micii școlari la...
colecționarii de stilouri


Cred că fiecare dintre noi își amintește primul stilou. Poate nu ne mai amintim marca. Poate nu ne mai amintim nici măcar culoarea. Dar ne amintim senzația sau, cel puțin eu, mi-o reamintesc și îmi amintesc foarte bine și stiloul; era unul roz, mic, iar capacul era un ursuleț. Sinceră să fiu, nu știu exact de unde l-a cumpărat mamaia, dar știu sigur că a avut un set de trei; unul a dispărut, cel mai probabil l-am pierdut pe undeva sau pur și simplu l-am uitat pe bancă (se întâmplă). Felul în care trebuia să-l țin. Felul în care cerneala se întindea uneori pe hârtie, pe degetele mele și pe haine ;). Primele litere care au ieșit strâmbe.  Primele cuvinte și supărarea mea că ceea ce scriam eu nu arăta ca în carte. Și, mai ales, momentul acela în care stiloul nu mai era ceva ce trebuia să învăț să folosesc. Pur și simplu devenise o prelungire a mâinii.

Ce mi se pare interesant la LAMY abc? Nu este doar un stilou pentru copii. Este un stilou conceput pornind de la întrebarea: de ce are nevoie un copil atunci când învață să scrie?

Și dacă vă uitați puțin mai atent la el, o să vedeți că aproape fiecare detaliu are un motiv. Și da, recunosc, din punctul meu de vedere, nu mă dau în vânt după design, cu toate că… este un stilou care a primit Red Dot Design Award în 1988. În același an, modelul a primit și Design Plus Frankfurt, tot în 1988. În 1989 a primit și iF Design Award.  Am ales să cumpăr și să vă vorbesc despre un produs care există de câteva decenii și care a fost premiat încă de la începuturile sale, nu despre un produs actual care a primit recent un premiu de design pentru o ediție nouă.

LAMY abc a apărut într-o perioadă în care compania a intrat pe piața instrumentelor de scris educaționale, în a doua jumătate a anilor '80. LAMY spune astăzi că ideea de bază a fost că „copiii sunt copii și nu doar adulți mici”, iar abc a fost proiectat special în jurul nevoilor lor. Designul este atribuit Entwicklungsgruppe Mannheim / Prof. Bernt Spiegel

În Germania, LAMY abc este foarte strâns asociat cu învățarea scrisului în școala primară, iar LAMY îl poziționează explicit ca Schreiblernfüller, adică stilou pentru învățarea scrisului. Sistemul a fost dezvoltat împreună cu specialiști în educație și este destinat copiilor aflați la începutul procesului de învățare a scrisului. Si da, LAMY abc este unul dintre stilourile concepute special pentru învățarea scrisului în școala primară germană.

Ca si rezumat pentru voi LAMY abc este:

  • conceput special pentru Schreiblernen – învățarea scrisului;
  • dezvoltat împreună cu specialiști în pedagogie;
  • destinat în special copiilor care învață să scrie;
  • disponibil cu peniță A pentru începători și LH pentru stângaci;
  • Este parte dintr-un sistem mai mare creat de LAMY pentru învățarea scrisului, care include și materiale educaționale (voi face un articol pe viitor cu link către fișiere).

LAMY abc nu este un Safari pentru copii


Prima impresie este că e un stilou mic, colorat, cu o formă simpatică, un pic ciudată, făcut pentru școală. Doar că LAMY abc a fost gândit special pentru etapa în care copilul învață să scrie; combinația dintre creionul de învățare și stiloul de învățare a fost creată special pentru nevoile copiilor. Și cred că exact aici este diferența. Nu este un stilou obișnuit adaptat pentru copii. Este un instrument de învățare.

Corpul din lemn


Unul dintre primele lucruri pe care le observi la LAMY abc este corpul din lemn de arțar. Personal îmi place foarte mult alegerea aceasta. Poate pentru că lemnul face ca un obiect destinat copiilor să pară mai puțin „plasticos” și mai apropiat de lucrurile pe care le păstrăm. Lemnul este cald, este simplu si ofera robustețe, iar datorită lui, stiloul rămâne foarte ușor: are o greutate de doar 12 grame și dimensiuni de aproximativ 13 × 13 × 133 mm. Iar cele 12 grame contează. Mai ales când mâna care îl folosește încă învață să scrie.

Gripul nu este acolo doar pentru confort


Aici este, de fapt, una dintre cele mai importante caracteristici ale lui LAMY abc. Gripul este ergonomic, anti-alunecare și gândit să ajute copilul să își formeze o poziție corectă a degetelor. LAMY spune că forma acestuia susține o poziție sănătoasă a stiloului și dezvoltarea motricității fine, cu scopul de a ajuta copilul să ajungă la un scris relaxat, fluent și ordonat. Și mi se pare important să spunem asta.

Sunt unul dintre copiii care își folosesc ambele mâini; pot scrie cu ambele mâini. În adolescență, învățând pentru a deveni medic, am aflat că sunt ambidextra, adică îmi pot folosi ambele mâini la fel de bine, și am lateralitate mixtă, adică prefer să folosesc mâini diferite pentru activități diferite. De exemplu, scriu cu dreapta, mănânc cu stânga, joc volei și marchez cu stânga, car greutate mai mare cu stânga, desenez cu dreapta. 

Când un copil învață să scrie, nu învață doar litere. Învață să controleze un instrument. Învață cât să apese. Învață cum să miște mâna. Învață cum să facă dintr-un gest complicat la început ceva natural. Iar un stilou ajută în tot acest proces și poate face diferența în dezvoltare.

Penița pentru dreptaci și cea pentru stângaci


LAMY abc este disponibil cu penițe diferite, inclusiv variante pentru dreptaci și stângaci. Modelul actual este oferit cu variantele A și LH.

Penița A este destinată dreptacilor.
Iar LH este varianta destinată celor care scriu cu mâna stângă.


Mi se pare un detaliu important, pentru că un stilou pentru începători nu ar trebui să presupună că toți copiii scriu la fel. Mâna stângă nu se mișcă pe hârtie exact în același fel ca mâna dreaptă. Unghiul stiloului poate fi diferit. Mișcarea poate fi diferită. Iar faptul că LAMY oferă o variantă dedicată stângacilor arată încă o dată că produsul a fost gândit pornind de la utilizator. Nu doar de la design.

Penița se poate schimba


Un alt lucru pe care îl apreciez la LAMY abc este faptul că nu trebuie să rămâi toată viața cu penița cu care ai cumpărat stiloul.

Penița poate fi schimbată. Pe contul meu de TikTok am făcut un tutorial video despre cum să schimbați penița la un stilou LAMY. Totuși, dacă aveți și alte întrebări despre cum se schimbă, vă aștept cu ele în secțiunea de comentarii de aici sau de pe TikTok. ;)

Este foarte util mai ales în cazul copiilor, pentru că nevoile lor se schimbă pe măsură ce învață să scrie. La început ai nevoie de o peniță cât mai tolerantă, iar mai târziu poți prefera o altă grosime sau un alt tip de peniță. LAMY abc vine cu penița A, destinată începătorilor, dar sistemul permite înlocuirea peniței cu alte variante compatibile. Asta înseamnă că poți păstra același corp de LAMY abc și să schimbi doar partea care scrie. Mie mi se pare un avantaj important. Pentru că se poate transforma un LAMY abc dintr-un „prim stilou” într-un stilou pe care copilul îl poate folosi și după ce a trecut de etapa de început.


Ce cartușe folosește LAMY abc?


Aici lucrurile sunt foarte simple. LAMY abc folosește cartușe LAMY T10. Stiloul vine cu un cartuș T10 albastru inclus. Dacă aveți deja un Safari, AL-star sau alt stilou LAMY compatibil cu T10, probabil că aveți deja cartușele prin casă.


Iar dacă preferați cerneala la sticlă, există și această posibilitate. LAMY recomandă folosirea convertorului Z28, cu ajutorul căruia puteți alimenta stiloul cu cerneală din sticlă.

Pentru un copil, eu aș rămâne la cartușe. Sunt mai simple. Mai curate. Mai ușor de schimbat.

Dar pentru un adult care cumpără LAMY abc pentru că îi place stiloul, convertorul Z28 deschide o lume întreagă de culori.

Un stilou pentru copii pe care îl pot folosi și adulții?


Nu cred că LAMY abc este neapărat un stilou pe care l-aș recomanda unui adult înaintea unui Safari. Dar dacă vă plac stilourile foarte ușoare, corpul din lemn și senzația aceea de instrument simplu, este posibil să vă placă. Mai ales dacă îl priviți pentru ceea ce este. Un stilou de învățare, nu un stilou de lux, nu un obiect care încearcă să impresioneze. Ci un instrument făcut să stea bine în mână și să scrie.


Ce îmi place la LAMY abc


Îmi place că este ușor.
Îmi place corpul din lemn.
Îmi place gripul.
Îmi place că există o variantă pentru stângaci.
Îmi place că folosește cartușe T10, deci nu trebuie să cauți consumabile exotice.
Îmi place că poate fi folosit și cu convertor.
Imi place ca i se poate schimba penita cu un M (grosime medie), F (fine adica subtire), EF (extra fine, foarte subtire), sunt si alte tipuri de penita dar nu le recomand pentru scrisul de zi cu zi la scoala.
Și îmi place, mai ales, că designul are un scop. Cubul de la capătul stiloului, de exemplu, nu este doar decorativ. Funcționează ca un roll-stop, împiedicând stiloul să se rostogolească de pe masă. Este un detaliu mic. Dar mie îmi plac detaliile mici. Pentru că, de multe ori, ele spun cel mai mult despre cât de bine a fost gândit un produs.

Ce nu îmi place?


În primul rând, gripul foarte pronunțat. Pentru un copil care învață să scrie, este un avantaj.

Pentru un adult care și-a format deja propriul mod de a ține stiloul, poate deveni puțin restrictiv.

Apoi, designul este clar unul de stilou pentru copii. Ceea ce poate fi un avantaj sau un dezavantaj, în funcție de cine îl folosește.

Și mai este un lucru pe care trebuie să-l știți: construcția lui nu este gândită pentru a posta capacul în spatele stiloului. Nu este o problemă pentru mine și nici pentru puști. Dar dacă sunteți genul de persoană care scrie întotdeauna cu capacul pus în spate, este bine să știți.

LAMY abc – pentru cine este, de fapt?


Pentru copilul care începe să învețe să scrie, este o alegere foarte bună.

Pentru un copil stângaci, faptul că există penița LH este un avantaj important.

Pentru părinți, faptul că stiloul este ușor, ergonomic și folosește cartușe T10 înseamnă mai puține bătăi de cap.

Iar pentru adulții pasionați de papetărie... Ei bine, aici lucrurile devin puțin mai complicate. Pentru că s-ar putea să cumpărați unul pentru copil și să vă treziți că vreți să-l încercați și voi. Nu spun că este cel mai bun stilou pentru adulți. Dar spun că este un stilou foarte bine gândit. Și uneori asta este suficient.

La final


Cred că am uitat cât de complicat este, de fapt, să înveți să scrii. Pentru noi, scrisul a devenit automat. Luăm un stilou/pix/creion și pur și simplu scriem; o facem din instinct, de cele mai multe ori automat, fără să analizăm cum ținem stiloul, cum conturăm litera "a" sau dacă distanța dintre cuvinte este aceeași peste tot.

Pentru un copil, fiecare literă este un exercițiu de coordonare, răbdare și concentrare. Poate că de aceea îmi place LAMY abc. Pentru că nu încearcă să grăbească lucrurile. Îl ia pe copil de la început, de la prima linie, prima literă, primul cuvânt și îl ajută să ajungă, încet-încet, la momentul în care nu mai trebuie să se gândească la cum ține stiloul. Trebuie doar să scrie. Iar de aici începe, de fapt, partea frumoasă.

Dacă vă interesează, am făcut și un video în care vă prezint mai îndeaproape acest stilou, pe care l-am si cumpărat pentru copilul meu: cum arată, cum este penița, cum se montează cartușul și, mai ales, cum se comportă pe hârtie.

Mă găsiți pe TikTok cu userul @inkentropy, iar clipul dedicat acestui articol îl puteți vedea aici

♥♥♥
inkentropy
by Gabriella

Recomandare: STABILO EASYbirdy
stiloul pe care l-am pus pe lista de rechizite
pentru noul an școlar


În fiecare an, pe măsură ce se apropie începutul școlii, începe și sezonul listelor de rechizite.

Caiete, creioane, pixuri, radiere, markere, penare, ghiozdane și, bineînțeles, stiloul.

Pentru mine, stiloul nu este chiar un obiect oarecare. Îmi place papetăria, îmi place să testez instrumente de scris și, de multe ori, mă interesează mai mult decât ar trebui un lucru atât de simplu precum felul în care alunecă o peniță pe hârtie. Iar anul acesta am cumpărat mai multe stilouri, pentru că cel mic merge la școală și, de data aceasta, mă pot bucura și eu odată cu el de toate lucrurile acestea.

Așa că, atunci când am dat peste STABILO EASYbirdy, mi-a atras atenția un detaliu pe care nu îl întâlnești chiar la orice stilou pentru școală:

Penița își poate schimba poziția. Și, evident, trebuia să văd despre ce este vorba.

EASYbirdy – un stilou făcut pentru mâna celui care scrie

STABILO EASYbirdy este un stilou școlar ergonomic, destinat în special copiilor de 7 ani în sus.

Există variante pentru dreptaci (notate pe ambalaj cu litera R) și pentru stângaci (notate cu litera L), iar întregul design pornește de la ideea că un copil nu ar trebui să se lupte cu stiloul în timp ce învață să scrie.

Pentru că dacă stăm să ne gândim, fiecare dintre noi ține stiloul puțin diferit.

Unii îl țin aproape vertical. Alții îl înclină mai mult. Unii apasă. Alții abia ating hârtia.

Iar copiii care abia încep să scrie cu stiloul sunt, probabil, campioni la a găsi tot felul de poziții creative și EASYbirdy pare că a încercat să țină cont de acestea.

Zona de grip / prindere este ergonomică și antiderapantă și este modelată astfel încât degetele să aibă o poziție cât mai stabilă. Cei de la STABILO spun că forma este gândită pentru o prindere relaxată și pentru reducerea oboselii musculare premature. Și mi se pare că aici începe diferența dintre un stilou care este doar „pentru copii” și unul care a fost gândit pentru felul în care copiii învață să scrie.

Gripul / prinderea 

Am să încep cu gripul pentru că este probabil unul dintre primele lucruri pe care le observi când iei un stilou în mână.

Zona de prindere este cauciucată, antiderapantă și are acele forme care te ajută să găsești destul de natural locul degetelor. Nu este genul de grip din plastic pe care trebuie să-l strângi ca să nu-ți fugă stiloul printre degete. Și personal cred că asta este foarte importantă la un stilou.

Când copilul învață să scrie și își formează deprinderile, nu este o idee bună să învețe să scrie strângând stiloul în mână, pentru că asta îl va afecta: îl va durea mâna, îi va amorți brațul, va ajunge să urăscă ideea de scris cu stiloul sau chiar ideea de a scrie.

Bonus: EASYbirdy are un mic detaliu pe care îl apreciez: zona din jurul peniței este gândită astfel încât degetele să fie mai bine protejate de cerneală. Pentru un stilou care ajunge într-un penar și apoi într-o clasă, mi se pare o idee foarte practică.

Dar să vorbim despre peniță

Aici este partea care m-a făcut să vreau să cumpăr EASYbirdy. Penița poate fi reglată în trei poziții diferite.

Nu este o peniță flexibilă și nici nu o îndoiți voi în trei direcții, ca să ne înțelegem. ;)

Este vorba despre un mecanism prin care se modifică unghiul în care penița stă față de corpul stiloului. De ce? Pentru că poziția în care ținem stiloul influențează și unghiul în care penița ajunge pe hârtie. Iar dacă penița nu stă corect, pot apărea exact lucrurile pe care nu ni le dorim de la un stilou: scris întrerupt, senzația că zgârie hârtia sau nevoia de a apăsa mai tare.

Ideea celor de la STABILO este, de fapt, foarte simplă:

în loc să obligi mâna să se adapteze stiloului, adaptezi stiloul mâinii.

Și mi se pare una dintre cele mai interesante idei din acest model.

Cum se schimbă poziția peniței?

Aici trebuie să spun de la început că nu este ceva ce vei face în fiecare dimineață înainte de școală.

Stiloul vine cu un sistem special de reglare, iar pentru modificarea poziției peniței este nevoie de o cheie specială.

Se scoate cartușul de cerneală, iar cheia este introdusă în interiorul secțiunii stiloului. Prin rotirea ei se poate elibera mecanismul și se poate selecta una dintre cele trei poziții. Pozițiile sunt marcate prin mici crestături, iar după alegerea poziției dorite, mecanismul trebuie să fie înfiletat din nou. Practic, avem trei unghiuri între care putem alege.

Nu este o reglare infinită, ci una foarte clară și simplă: poziția 1, poziția centrală și poziția 3. Și, sincer, cred că exact așa trebuie să fie.

Nu vrei ca un copil să stea să regleze penița de fiecare dată când începe să scrie. O reglezi, găsești poziția în care scrisul este confortabil și apoi o lași acolo. STABILO recomandă testarea celor trei poziții pentru a vedea care dintre ele funcționează cel mai bine în funcție de felul în care este ținut stiloul. Dai stiloul copilului și îl pui să deseneze ceva sau să facă liniuțe, practic te uiți la mâna lui și la cum scrie ca să îți dai seama care este poziția bună pentru el.

Penița A sau M?

Un alt lucru de urmărit atunci când cumpărați EASYbirdy este tipul peniței.

Există variante cu A, destinată începătorilor, și variante cu M, medium.

Pentru un copil care abia începe să folosească stiloul, varianta A mi se pare cea mai logică. 

Pentru un copil care este deja obișnuit cu stiloul și scrie de ceva vreme, M poate fi alegerea mai potrivită.

În orice caz, nu aș cumpăra stiloul fără să verific acest detaliu. Nu pentru că una dintre penițe ar fi „mai bună” decât cealaltă, ci pentru că sunt gândite pentru etape diferite ale scrisului.

Cum scrie?

Aici ajungem, de fapt, la întrebarea care contează.

Pentru că vă pot scrie despre grip, ergonomie, mecanisme și reglaje până mâine dimineață.

Dacă stiloul nu scrie bine, toate acestea nu mai contează. În testarea mea, ceea ce mi-am dorit să văd a fost dacă penița alunecă bine, dacă fluxul de cerneală este constant și dacă scrisul rămâne confortabil.

După ce l-am testat, pot spune că alunecă foarte bine atât pe paginile caietului cât și pe hârtia de imprimantă. Și pentru că îmi plac provocările, evident că nu m-am oprit la caiet. ;) Am vrut să văd cum se comportă și pe o hârtie obișnuită de imprimantă și, spre surprinderea mea, sunt foarte mulțumită de rezultat.

Fluxul de cerneală nu este nici prea mic, astfel încât stiloul să pară uscat, nici prea mare/umed. Este exact cât trebuie pentru ca penița să alunece frumos pe hârtie, fără ca copilul să ajungă cu degetele pline de cerneală după câteva rânduri.

Grosimea liniei este, de asemenea, interesantă. Deși EASYbirdy pe care l-am testat are peniță pentru începători A, linia lăsată pe hârtie este aproape similară cu cea a unei penițe M (medium) de la un stilou Lamy.

Un alt lucru pe care l-am apreciat este că nu zgârie hârtia. Penița alunecă ușor, iar scrisul rămâne frumos și uniform chiar și fără să apăs pe stilou.

Și cred că acesta este, până la urmă, unul dintre cele mai importante teste pentru un stilou destinat unui copil: să poți scrie fără să te lupți cu el și fără să simți că trebuie să apeși ca să obții cerneală.

La EASYbirdy, cel puțin în testarea mea, penița face exact ceea ce ar trebui să facă: alunecă, scrie și nu cere efort suplimentar. Un stilou de școală trebuie să scrie bine la ora de matematică, la română, la teme și în caietul de dictando. Nu trebuie să facă spectacol, ci să fie fiabil și ușor de utilizat. 


Cartușele

La capitolul cerneală, EASYbirdy este destul de simplu.

Vine cu cerneală albastru regal, lavabilă, exact genul de cerneală pe care îl asociez cu stiloul școlar.

Și aici avem o variantă foarte practică: stiloul poate folosi fie un cartuș de capacitate mare, fie două cartușe standard mici. Nu suntem legați de un sistem complicat de reumplere. Scoți cartușul gol, pui unul nou și continui să scrii (găsiți pe blog și cum să reumpleți și să sigilați un cartuș, dar nu recomand să învățați copilul să facă asta… doar dacă nu căutați un motiv să spălați tot din casă).

Mai mult, stiloul are ferestre prin care se poate vedea nivelul cernelii. Pentru un adult, poate părea un detaliu banal. Pentru un copil care descoperă la școală că stiloul nu mai scrie și nu înțelege de ce, este foarte util.

Penița se poate schimba?

Da. Penița EASYbirdy poate fi înlocuită; cei de la STABILO oferă componente și instrumentul necesar pentru reglarea ei. Mi se pare un avantaj pentru un stilou de școală. Pentru că, inevitabil, copiii scapă lucruri. Stiloul ajunge în penar, penarul ajunge în ghiozdan, ghiozdanul ajunge pe jos… Știți povestea.


Așa că îmi place mult ideea unui instrument pentru care anumite componente pot fi înlocuite decât cea a unui stilou pe care îl arunci la primul accident.

Dreptaci sau stângaci?

Aici chiar trebuie să fiți atenți.

EASYbirdy există în versiuni diferite pentru dreptaci și stângaci.

Nu aș cumpăra pur și simplu „un EASYbirdy” fără să verific acest lucru. Designul ergonomic este diferit tocmai pentru a ține cont de modul în care este folosit stiloul. Iar dacă tot alegeți un stilou care pune atât de mult accent pe ergonomie, ar fi păcat să alegeți varianta nepotrivită.

Ce mi-a plăcut la EASYbirdy

Lucrurile care mi se par cele mai interesante:

  • grip ergonomic și antiderapant;

  • variante pentru dreptaci și stângaci;

  • peniță reglabilă în trei poziții;

  • posibilitatea de a schimba penița;

  • cartușe standard mici si mari;

  • cerneală albastră lavabilă (asta depinde de voi ce alegeti ca sa inlocuiti cartusul lavabil cu care vine stiloul);

  • posibilitatea de a verifica nivelul cernelii;

  • protecție în zona peniței.

Dar, dintre toate, pentru mine rămâne interesant sistemul de reglare a peniței. Acel mic detaliu care îl face diferit.

Ce nu aș trece cu vederea

Nu aș cumpăra EASYbirdy doar pentru că este ergonomic.

Aș ține cont de vârsta copilului, de faptul că este dreptaci sau stângaci, de tipul peniței și, dacă este posibil, aș lăsa copilul să îl țină în mână înainte de cumpărare.

Pentru că ergonomia nu este o formulă matematică. Și ce mie mi se pare comod poate să nu fie comod pentru altcineva.

Și mai este ceva: reglarea peniței este o caracteristică interesantă, dar trebuie privită ca o reglare inițială, nu ca ceva ce trebuie schimbat permanent. Găsești poziția potrivită și apoi scrie.

L-aș recomanda?

Da.

Dacă aș face acum o listă de recomandări pentru rechizitele de început de an școlar, STABILO EASYbirdy ar fi pe ea. Nu pentru că este cel mai sofisticat stilou din lume și nici pentru că are cele mai multe funcții. Ci pentru că mi se pare că are o idee bună în spate.

Un copil care învață să scrie nu are nevoie doar de un instrument care pune cerneală pe hârtie. Are nevoie de un instrument pe care să îl poată ține confortabil, care să nu îl oblige să apese inutil și care să îl ajute, pe cât posibil, să-și formeze o poziție corectă a mâinii. Iar EASYbirdy exact asta încearcă să facă.

Mi-a plăcut în mod special faptul că poți modifica poziția peniței în funcție de felul în care este ținut stiloul. Este un detaliu mic, dar este genul de detaliu care îmi place la papetărie: lucrurile care par simple la prima vedere, dar despre care descoperi că au fost gândite ceva mai atent.

Așa că, dacă sunteți în perioada aceea în care aveți lista de rechizite în față și bifați, rând pe rând, toate cele necesare pentru noul an școlar, eu zic să puneți EASYbirdy pe listă.

Mai ales dacă vreți să încercați un stilou care pune ergonomia înaintea designului.

Iar dacă vă interesează, am pregătit și un test video în care îl desfac, vă arăt penița, reglajul și, bineînțeles, îl pun la scris. Mă găsiți pe TikTok cu userul @inkentropy sau dați clic aici.

♥♥♥
inkentropy
by Gabriella

Cum alegem primul stilou pentru clasa I?
Ghid pentru părinți
Partea 3: Cum scrie stiloul?

Primul stilou pentru clasa I:
penița, cerneala și testul final

Am ajuns la partea pe care eu o consider poate cea mai importantă.

Pentru că putem avea un stilou frumos, ușor, ergonomic și perfect proporționat pentru mâna copilului. Dar dacă nu scrie bine, degeaba. :)

La finalul zilei, copilul nu ține stiloul în mână pentru a admira designul. Îl folosește ca să scrie.


Penița

Poți avea cel mai frumos stilou din lume, cu cea mai spectaculoasă ergonomie, dar dacă penița agață hârtia, copilul nu va fi foarte fericit.

O peniță bună pentru un începător trebuie să alunece ușor pe hârtie. Nu trebuie să zgârie. Nu trebuie să se oprească din scris dacă schimbă puțin unghiul. Și, mai ales, copilul nu ar trebui să fie nevoit să apese foarte tare pentru ca cerneala să curgă.

Asta este important. Un copil care simte că stiloul nu scrie poate începe să apese mai tare. Și mai tare. Și încă puțin. Până când vedem o urmă adâncă pe caiet și ne întrebăm de ce scrie atât de apăsat. Poate că nu este doar o problemă de „cum ține copilul stiloul”. Poate fi și o problemă a stiloului.


Cât de fină trebuie să fie penița?

Aici nu există din nou un răspuns universal.

Pentru un copil care scrie litere mici, o linie foarte groasă poate fi incomodă. Pe de altă parte, o peniță extrem de fină poate fi mai pretențioasă și poate reacționa mai mult la unghiul în care este ținută.

Pentru început, eu aș prefera o peniță care oferă o linie clară și constantă și care nu îl „pedepsește” pe copil pentru că nu ține stiloul perfect. Pentru că nu îl va ține perfect. Este în clasa I. Tocmai asta învață.


Fluxul de cerneală

Un alt lucru la care poate nu ne gândim atunci când cumpărăm primul stilou.

Cerneala. Dacă fluxul este prea mic, copilul poate apăsa.

Dacă este prea mare, avem pete, hârtie udă, degete albastre și, eventual, o mamă care respiră adânc și spune: „Nu-i nimic, se spală.” :)

Ideal este să avem un flux constant.
Stiloul trebuie să scrie atunci când îl pune pe hârtie.
Nu după ce îl agită.
Nu după ce apasă.
Nu după ce desenează de trei ori pe marginea caietului.

Pur și simplu să scrie.

Și hârtia contează

Aici este un mic detaliu pe care îl uităm.

Nu testăm stiloul în vid. Îl testăm pe hârtie. Iar hârtia poate schimba foarte mult experiența.

Un stilou care merge minunat pe o hârtie fină poate să se comporte diferit pe un caiet școlar. Așa că, dacă aveți posibilitatea, testați-l pe un caiet asemănător cu cel pe care îl va folosi copilul la școală.

Pentru că, până la urmă, acolo trebuie să funcționeze.

Cartuș sau rezervor?

Pentru primul stilou, eu aș păstra lucrurile cât mai simple.

Cartușele sunt ușor de schimbat și, pentru copil, sunt probabil cea mai simplă soluție. Există și sisteme cu rezervor care pot fi foarte frumoase și interesante, dar nu cred că trebuie să complicăm lucrurile inutil.

Copilul are deja suficiente lucruri de învățat. Nu trebuie să învețe în aceeași săptămână și arta sofisticată a umplerii stiloului. ;)


Și rezistența contează

Copilul va deschide și va închide stiloul de foarte multe ori.

Îl va pune în penar.
Îl va scoate.
Îl va scăpa.
Va uita capacul.
Va pune capacul în alt loc.
Va întreba „unde este capacul?” când capacul este chiar lângă el.
Viața reală. :)

Așa că și aceste lucruri mici contează.

Capacul trebuie să fie ușor de folosit și să stea bine.
Clipul poate fi util pentru a fixa stiloul în penar.

Iar construcția generală trebuie să fie suficient de rezistentă încât să supraviețuiască vieții de școlar.

Nu avem nevoie de un stilou construit ca un tanc.
Dar nici de unul care se dezintegrează după prima căzătură de pe bancă.


Testul final

Dacă aveți posibilitatea să testați stiloul înainte de cumpărare, faceți-o. Și nu doar puneți copilul să scrie numele lui. Lăsați-l să scrie câteva rânduri. Câteva litere. Câteva cuvinte. Poate chiar o propoziție.

Și uitați-vă la mână.
Este relaxată?
Ține stiloul foarte strâns?
Apasă?
Îl rotește?
Își schimbă poziția degetelor?
Scrie fără să se oprească?
După câteva minute, pare obosit?

Toate astea spun mult mai multe decât orice descriere de pe ambalaj.

Și dacă îi place doar pentru că este
roz, albastru sau are un personaj?

Lăsați-l. Serios. ;)

Este stiloul lui.

Mi se pare important ca noi, ca părinți, să alegem partea tehnică, dar să-i lăsăm și lui un cuvânt de spus.

Poate că noi vedem ergonomia, greutatea și penița. El vede culoarea. Și, sincer, ambele contează. Dacă stiloul este confortabil și copilului îi place, avem combinația perfectă.


Până la urmă, ce contează cel mai mult?

Dacă ar fi să fac o listă foarte scurtă, aș pune lucrurile cam așa:

1. Să fie confortabil în mâna copilului.

2. Să fie suficient de ușor și bine echilibrat.

3. Să aibă o zonă de prindere care nu alunecă.

4. Penița să alunece ușor pe hârtie.

5. Fluxul de cerneală să fie constant.

6. Dimensiunea să fie potrivită mâinii copilului.

7. Să fie suficient de rezistent pentru viața de școlar.

8. Și, da, să-i placă.

Pentru că până la urmă, nu cumpărăm un stilou pentru o fotografie frumoasă pe Instagram și nici pentru a impresiona părinții de la ședința cu părinții.

Îl cumpărăm pentru un copil care va sta cu el în mână aproape în fiecare zi.

Primul stilou nu trebuie să fie perfect

Cred că aici este, de fapt, concluzia.

Nu trebuie să găsim stiloul perfect.

Trebuie să găsim un stilou cu care copilului îi este ușor să scrie.

Un stilou care nu îl face să se gândească la stilou.

Pentru că atunci când instrumentul este potrivit, copilul începe să uite că îl ține în mână.

Se gândește la litere.

La cuvinte.

La ce are de scris.

La povestea pe care o inventează.

Și, încet-încet, la faptul că poate să scrie singur.

Iar asta este, până la urmă, ceea ce ne dorim.

Nu un stilou perfect.

Ci un copil care scrie cu plăcere.

♥♥♥
inkentropy
by Gabriella

Cum alegem primul stilou pentru clasa I?
Ghid pentru părinți
Partea 1: De ce contează primul stilou?


Despre formă, ergonomie, greutate, peniță și toate acele mici detalii care contează mai mult decât credem

Când copilul a început clasa I, am avut o listă întreagă de lucruri de cumpărat. Caiete, creioane, carioci, penar, ghiozdan, riglă, ascuțitoare și, la un moment dat, inevitabil, apare și întrebarea: ce stilou îi cumpăr?

Și aici începe adevărata aventură.

Pentru că intri într-un magazin sau pe un site și descoperi că există zeci, dacă nu sute, de modele. Unele sunt foarte colorate, altele au personaje, unele sunt „ergonomice”, altele sunt „speciale pentru copii”, unele sunt foarte ușoare, altele sunt metalice și grele, unele au grip triunghiular, altele rotund, unele au peniță fină, altele mai groasă.

Și, evident, apare întrebarea: dar care este cel mai bun?

Adevărul este că nu cred că există un stilou perfect pentru toți copiii.

Dar există însă un stilou potrivit pentru copilul tău.

Și aici cred că este toată povestea.

Dar ce contează cu adevărat?

Pentru un copil care abia începe să scrie cu stiloul, criteriul principal nu ar trebui să fie designul și nici prețul. Cel mai important este ca instrumentul să fie potrivit mâinii copilului și să-i permită să scrie cu cât mai puțin efort.

Un stilou bun nu trebuie să „scrie în locul copilului”. Trebuie să-i permită copilului să se concentreze asupra scrisului.

De ce primul stilou este atât de important?

Trecerea de la creion sau pix la stilou reprezintă o schimbare importantă.

Cu creionul sau pixul, copilul poate șterge, poate reveni asupra unei linii și poate modifica foarte ușor ceea ce a scris. Stiloul introduce o anumită permanență și, în același timp, îl obligă să dobândească un control mai bun asupra mișcărilor mâinii.

Penița trebuie orientată corect, presiunea trebuie dozată, iar mișcarea trebuie să fie suficient de fluidă pentru ca cerneala să curgă constant.

În această perioadă, un instrument incomod poate deveni o piedică.

Un stilou prea greu poate obosi mâna. Unul prea subțire poate încuraja o prindere prea strânsă. Un grip alunecos poate determina copilul să apese mai tare. O peniță care agață hârtia poate transforma fiecare literă într-un mic efort.

În schimb, un stilou bine ales poate face tranziția mult mai naturală.

Va urma

♥♥♥
inkentropy
by Gabriella



Contact Form

Name

Email *

Message *

Copyright © inkentropy. Blog Design by SkyandStars.co